Un nou sufletel in familie

 Ma uit la poza si zambesc. Nu o vad decat pe Skype. Si nu stiu din ce motiv imi aduc aminte ce zicea un actor "New is better", adica ce este nou este mai bine. Ce traducere jalnica... Poate asta mica ma distrage. Oricum ar fi, este o dragalasa si bat la pariu ca o sa fie o jucausa si o iubareata. Poate si copii mei o sa o prinda. Poate. Dar sunt fericita. Foarte fericita.Si nu pentru ca am un alt sufletel in casa de care trebuie sa avem grija, nu pentru ca este o inlocuitoare, ci pentru ca este asa o scumpica si numai in prima ei zi in noua casa a mancat nisipul din litiera, a vrut sa muste din ghiveci dupa ce s-a intepat ca bleaga in cactus, este curioasa, tare atenta la masinile de afara, se joaca cu propria coada si se cuibareste langa maimutoii de plus. Ca orice pui, de altfel. Dar de mult n-am mai trait toate astea. Si ma bucur din tot sufletul ca am ocazia, asa virtual, sa o mai fac o data!

Fiinte dragi care ne parasesc

Ce mai e si cu viata asta...ba fericire, ba suparare. Si cel mai dureros este cand te atasezi de o fiinta si brusc, dispare din viata ta pentru totdeauna. La inceput e soc, dupa care urmeaza lacrimi, dupa care gandirea rationala si acceptarea.
Si cam asa incepe povestea despre "sfarsitul" unei fiinte dragi mie : 4 picioare, o coada, mustati si normal, o pereche de urechi ciulite. Descrierile sunt de prisos, poza vorbeste de la sine.. era o pisica rasfatata, iubita si fericita.

Si dintr-o data, fara sa ne dam seama.. dispare. La propriu si la figurat. Geamul era deschis, sa sara de la etajul 1 nu ar fi imposibil. Dar a mai cazut de la balcon si nu i-a placut deloc. Era fricoasa, sperioasa, pofticioasa (da, manca cipsuri, banane, popcorn, urda si multe altele) dar sa fuga de acasa? Auzeam ceva, un miau, un buf. Dar in schimb, nimic. Doar dimineata urmatoare..nu am mai gasit-o. Poate sunt eu nebuna, poate nu, dar asta cred ca i-a fost destinul. Si avea doar 11 ani, mai putea sa traiasca...Uneori, pur si simplu nu este corect. Poate a simtit ca moare...poate nu a vrut sa suferim asa tare dupa ea...poate e mai bine asa...poate poate poate. Si nu o sa primesc vreun raspuns niciodata. Dar un lucru stiu sigur: o sa imi fie dor de ea. Dar asta este viata, cu bune, cu rele, ea trebuie sa mearga mai departe! Si in final, toti ne ducem, mai devreme sau mai tarziu, dar pur si simplu nu este corect...
PS: Halal pacaleala de 1 Aprilie! Sper sa nu se repete!