Și oare mai are rost?!

Dacă mi-aș șterge facebok-ul, toate conturile, whatsapp-ul, blog-ul, dacă nu aș mai răspunde la mail-uri, dacă aș dispărea, pe scurt, din lumea virtuală, mă întreb, oare câte persoane s-ar gândi la mine și mi-ar da un telefon? Și nu să mă întrebe "ce te-a apucat?". Ci pur și simplu să vadă ce mai fac.

Câteodată aș vrea să pun punct, să fac toate cele enumerate mai sus, să îmi schimb numerele de telefon, să dispar și să îmi iau viața de la capăt. Cu tristeșe spun că puține mai sunt persoanele pentru care nu o fac. Și poate nu mă lasă sufletul. Sau cineva de sus. Și mă face sa continui, așa, în lumea asta de prefăcuți, de oameni răi..și să încerc să fiu eu o persoană mai bună.

 Încerc. Dar stau să mă gândesc..pentru ce? Când toată lumea îsi vede de viața lor, stau bosumflați în birouri, muncesc până la epuizare, nu le pasă ce este în jurul lor și te sună numai când au nevoie de ceva sau când nu mai au cu cine să bârfească?



Dar după toate gândurile astea, știu că atunci când mă voi trezi, de dimineață, o să fie mereu cineva acolo care să îmi zâmbească și să mă facă să uit de toate chestiile astea. Chestii, care din păcate, mă cam afectează.

Nu-i nimic. Și așa nu observă nimeni.

Din nou, păcat

Nicăieri nu e mai bine ca acasă. Sunt aceleași fețe care te așteaptă cu zâmbetul pe buze, care se bucură să te vadă, care te strâng puternic in brațe si care sunt alături de tine necondiționat: familia.

Și poate câțiva prieteni. Din păcate, am nevoie doar de o singură mână pentru a-mi enumera prietenii. Din păcate, lumea se schimbă. 
Din păcate.

Și nu este corect. Poate si netul ne schimbă. Nu neg că există posibilitatea ca și eu să mă fi schimbat. Dar mai nou, tot ce contează este ca activitatea de zi cu zi să ajungă pe facebook, inclusiv unde sunt, cu cine sunt, ce mănânc, unde petrec, câte like-uri am primit la poza de profil, etc. Și e trist. Dacă s-ar desființa facebook-ul, cred ca lumea ar înnebuni. Nu zic că ar fi o treaba bună, de foarte multe ori îmi găsesc informația de care am nevoie de pe facebook. Dar parcă toată lumea o duce la extrem. Și am început să mă scârbesc de toate astea. Pentru că toată lumea vrea să arate că au o viață socială, că sunt fericiți, că umblă prin multe locuri și așa mai departe.
Din nou, mi se pare trist. 

Poate mă abat oarecum de la subiect, dar ma gândeam zilele astea ce țară frumoasă avem, cu toate formele de relief, cu clădiri frumoase, centre vechi, istorie. Păcat ca țara asta e locuită.

Revenind la ce spuneam mai sus, păcat ca unele prietenii sunt doar de fațadă. Păcat că lumea te mai sună doar dacă are nevoie de ceva. Păcat că se pierd relații din cauza distanței. 
Păcat.

Privind restrospectiv, din nou, tot pe o singură persoană pot fi sigură că o sa-mi fie alături mereu. Este aceeași persoană cu care îmi impart bucuriile, supărările, dar și toate amintirile. Acea persoană, împreună cu familia, sunt tot ce am. Și în fond, sunt ce am eu mai de preț.
Din nou, păcat. Păcat că nu există și prieteni adevărați în ecuația asta.

Ce repede trece timpul..

..parca ieri dadeam si eu bac-ul
..parca ieri stateam si eu stresata de rezultate
..parca ieri aveam fluturi in stomac
..parca ieri imi faceam griji de facultate
..parca ieri plecam la mare, asa, pe nepusa masa
..parca ieri nu primeam nici un raspuns de la facultate
..parca ieri m-am urcat cu tata in masina si am mers 1000 de km
..parca ieri imi faceam poza pentru cardul de studenti
..parca ieri imi luam ramas bun de la prieteni si familie
..parca ieri plecam pe drumul asta nebun

Dar ce este cel mai important este faptul ca tot drumul asta lung, obositor, necunoscut, infricosator si frumos l-am parcurs stiind ca am pe cineva langa mine!

Ce repede trece timpul. Un an de zile care a zburat pe langa mine. Un an de zile, incercand sa supravietuiesc. Dar se pare ca am reusit. Si sper ca toate generatiile dupa mine sa o faca. Oricum, de acum incolo o sa fie mult mai usor. Ce anume? Totul! De ce? Pentru ca devine din ce in ce mai frumos!