Din nou, păcat

Nicăieri nu e mai bine ca acasă. Sunt aceleași fețe care te așteaptă cu zâmbetul pe buze, care se bucură să te vadă, care te strâng puternic in brațe si care sunt alături de tine necondiționat: familia.

Și poate câțiva prieteni. Din păcate, am nevoie doar de o singură mână pentru a-mi enumera prietenii. Din păcate, lumea se schimbă. 
Din păcate.

Și nu este corect. Poate si netul ne schimbă. Nu neg că există posibilitatea ca și eu să mă fi schimbat. Dar mai nou, tot ce contează este ca activitatea de zi cu zi să ajungă pe facebook, inclusiv unde sunt, cu cine sunt, ce mănânc, unde petrec, câte like-uri am primit la poza de profil, etc. Și e trist. Dacă s-ar desființa facebook-ul, cred ca lumea ar înnebuni. Nu zic că ar fi o treaba bună, de foarte multe ori îmi găsesc informația de care am nevoie de pe facebook. Dar parcă toată lumea o duce la extrem. Și am început să mă scârbesc de toate astea. Pentru că toată lumea vrea să arate că au o viață socială, că sunt fericiți, că umblă prin multe locuri și așa mai departe.
Din nou, mi se pare trist. 

Poate mă abat oarecum de la subiect, dar ma gândeam zilele astea ce țară frumoasă avem, cu toate formele de relief, cu clădiri frumoase, centre vechi, istorie. Păcat ca țara asta e locuită.

Revenind la ce spuneam mai sus, păcat ca unele prietenii sunt doar de fațadă. Păcat că lumea te mai sună doar dacă are nevoie de ceva. Păcat că se pierd relații din cauza distanței. 
Păcat.

Privind restrospectiv, din nou, tot pe o singură persoană pot fi sigură că o sa-mi fie alături mereu. Este aceeași persoană cu care îmi impart bucuriile, supărările, dar și toate amintirile. Acea persoană, împreună cu familia, sunt tot ce am. Și în fond, sunt ce am eu mai de preț.
Din nou, păcat. Păcat că nu există și prieteni adevărați în ecuația asta.

Sistemul de educatie si "consecintele" lui

Am sa incep cu altceva, nu cu cele promise. Am sa incep prin a critica sistemul de invatamant din Romania. Prin felul in care ne-a facut niste mici "roboti".

In liceu, ne invatam (pe de rost de cele mai multe ori) lectiile, mergeam la scoala, le "pictam" bine mersi si asta a fost. Ne luam nota si treceam la urmatoarea materie de tocit. Din pacate, nu treceam prin cap ceea ce citeam. Si rau faceam. Iar asta realizez doar acum, cand traiesc in alta tara, unde sistemul este cu totul si cu totul altul, in care nu mai merge cu toceala si in care chiar trebuie sa iti bati capul ca sa dai de capat problemei. Din pacate trebuie sa inveti sa te descurci singur, sa scapi de mentalitatea "problema asta este de felul asta si se rezolva asa" si sa tii piept unui sistem in care daca esti bun, esti apreciat, daca nu poti mai mult, ne pare rau. Si cam atat. Si in plus, nu mai merge treaba cu "ma duc la profesor la meditatii si o sa am 10 pe linie". Nu vai. Cat muncesti, atat vei obtine si cu cat muncesti mai mult, cu atat vei fi apreciat mai mult. Dar cea mai proasta parte posibila in aceasta ecuatie este ca nimeni nu m-a averitzat de ceea ce va urma.

Asa ca am ajuns in punctul acela in care stau sa ma intreb ce voi face cu viata mea, unde ma va duce. Ce o sa fac mai departe? Continui pe calea asta? Daca am ales-o pe cea proasta? Daca intradevar nu ma pot obisnui? Dar ce naiba, trebuie sa pot face fata! 

In orice caz, sunt intr-o situatie de rahat, pe romana. Dar trebuie sa fiu increzatoare in fortele mele. Si sa imi fructific fiecare sansa pe care o primesc. Si sa scap de mentalitatea de "merge si asa". Nu! Intr-o societate ca asta in care m-am "bagat", nu "merge si asa", nu cu jumatati de masura! Pentru ca n-am auzit masina facuta doar pe jumatate. Asa ca fruntea sus, viata merge mai departe!

PS: Dupa cum zicea si Henry Ford, "Nereusita este doar posibilitatea sa iei totul de la capat, doar ca mai intelept".

la noi in Romania, ca la nimeni

stim cu totii ce inseamna sa stai la coada. stim cu totii ca la noi stai cu orele la banca si te inghestui sa-ti rezolvi problemele. dar nu mi-am putut inchipui ca am sa stau 2 ore in picioare ca sa intre cele 10 persoane din fata mea la facut de poza. atat! o poza, o semnatura si inca 2-3 minute pt ca nea de la ghiseu sa-ti bage datele in calculator. groaznic. infernal. si, colac peste pupaza, dupa ce stateai la coada la eliberare poza, mai trebuia sa te mai asezi la o alta coada sa intri la exmenul teoretic pt carnetul de conducere. cretinitate. numai la noi se putea intampla una ca asta. dar in fine, mi-au trecut toate cand m-am vazut trimisa acasa fara dosar, ci doar cu buletinul. adica asta inseamna ca am fost promovata?! iupii! mai trebuie sa ai si noroc cateodata ;))

numai in Romania se poate intampla

ieri, pe la pranz fusesem la cineva. cand am coborat din bloc dau sa ma duc acasa. cativa metri mai incolo, in intersectie vad un nene culegand flori. a cules 2, 3, 5, 10 si nu se mai oprea. o doamna cu un catel cred ca a sunat la politie, pentru ca 2 minute mai tarziu, cand nenea vroia sa plece (cu un bratplin de flori!) politia a tras pe dreapta si l-a luat pe sus. se facea ca e beat, desi nu cred ca era - se tinuse bine pe picioare cand culegea florile. asa ca un tip de la salubritate publica a venit, a luat toate florile si le-a replantat. ei bine, astia suntem noi, romanii.