Niciodata nu e prea tarziu, asa-i?

Mi-a fost dor. Inca imi este. Nici nu stiu inca exact despre ce sau despre cine vreau sa fie postarea asta. Cert este ca recunosc faptul ca nu sunt o "scriitoare" asa buna. Dar stiu un lucru: urmatoarea postare va fi despre prietenie. Despre una adevarata. Dar pana atunci, vreau sa punctez anumite chestii, personale.

Am facut 20 de ani. WOW. 20? Suna ciudat. Dar bine in acelasi timp. Poate pentru ca m-am maturizat.
Am "zburat" de acasa. Este bine. Dar uneori si rau. Trebuie sa ma obisnuiesc si sa ma adaptez.
Iar toate celelalte chestii care imi vin in cap sunt tot legate de cele doua puncte de mai sus; chiar n-are nici un sens sa le insir aici.

Ideea e ca mi-a zis cineva drag mie "de ce nu mai scrii? nu o lasa balta. macar asa, pentru tine" si mi-am dat seama ca imi era chiar dor sa scriu. Chit ca o sciu pe un amarat de blog, pe care poate una, doua persoane il citesc. Dar acele persoane conteaza pentru mine. Si imi aduc un zambet pe buze atunci cand nimeni altcineva nu o face. Se vor simti ele. Si le multumesc din adancul sufletului meu.

Cam atat pentru deocamdata. Promit: de data asta, chiar m-am intors. Definitv. Cine mai este langa mine, va fi mereu. Nu pentru o zi, nu pentru un anotimp, nici macar pentru cativa ani. Pentru totdeauna.